Arhiva

Archive for martie, 2010

De ce nu îmi plac…

23 martie 2010 2 comentarii

Avatar - pentru că are o acţiune previzibilă şi plictisitoare. Totuşi, trebuie să recunosc că are efecte deosebite.

cocalarii – pentru că îmi omoară şi ultimul neuron, care şi ăsta, săracul, e în perfuzii. Nu pot să accept atâta prostie, impretinenţă şi aroganţă pe centimetru pătrat.

concertele celor de la Paraziţii (exp cele de la mare şi Bucureşti) – pentru că vin numai copii cretini care se cred mari fani doar pentru că ştiu şi ei versurile de la o melodie şi întind degetele să le scoată ochii (la propriu) celor doi.

Elena Băsescu – pentru că, deşi toate “succesurile” i se datorează tatălui său, se încăpăţânează să creadă că este chiar deşteaptă şi nu e “fata lu’ tata”.

Elena Udrea şi Roberta Anastase – pentru că, de când ocupă funcţiile de ministru, respectiv preşedinte al Camerei Deputaţilor, şi-au dublat stratul de grasime. Probabil se consumă foarte tare pentru problemele ţării.

filmele de groază – în special cele prost regizate; am defectul de a observa greşelile şi din acel moment nu mă mai pot concentra la film. Plus că au acelaşi scenariu şi acelaşi final previzibil (am şi eu o problemă, nah!).

mijloacele de transport în comun – pentru că multă lume nu mai ştie ce e apa şi săpunul.

persoanele care fumează pe stradă – pentru că este inestetic şi pentru că sunt obligată să le inhalez fumul.

piţipoancele - zici că sunt culese de pe variantele de lux.

politicienii - pentru că majoritatea sunt agramaţi, dar îşi permit să ia pâinea de la gura unor amărâţi, numai să le fie lor bine, iar asta îi face aroganţi şi impertinenţi. În plus, sunt nişte cocalari mai versaţi :) .

tabloidele - pentru că “vedetele” plătesc apariţia articolelor create de PR-ul lor. În plus, cu ce mă ajută să ştiu ce au mai mâncat sau ce au mai făcut nişte piţipoance şi cei care le “întreţin”?

Traian Băsescu – pentru că este o Elena Ceauşescu, uploaded.

Lista nu este completă, dar nu pot să dau totul dintr-o dată. E bine să mai dăm şi mai încolo.

Cu bine!

Categories: Debate

“Animals went shopping” :))

Ieri am avut ceva treaba şi nu m-am nimerit prin faţa televizorului decat la ora 23.00, exact când începea emisiunea În gura presei şi am văzut următorul clipuleţ:

Sunt de’a dreptul şi pur şi simplu ORIPILATĂĂĂ!!!! Nu este ceva nou, dar parca totuşi!!!!  Stau şi mă întreb, ca tânăr ce încă îşi caută paşii potriviţi în viaţă, ce pot eu să învăţ eu de la aceşti oameni? Să mă calc în picioare pentru un orice? Nici în vinerea neagra la americani nu există aşa ceva!!!

Dacă mai e ceva de zis…, vă rog!

Categories: Debate Etichete:, , , ,

De ce crede lumea în zodii?

18 martie 2010 1 comentariu

Fiecare ziar, revistă, orice post de tv, prezintă cel puţin zilnic horoscopul. De ce suntem atât de interesaţi de horoscop? Nu ştie nimeni cu exactitate ce anume te va influenţa pe tine în ziua respectivă! Cititul în stele, publicat, înseamnă de fapt nişte poveşti născocite care, culmea, prind. Doar nu credeţi că adevăraţi ghicitori în stele îşi pierd ore importante din zi  să ghicească ce face Ion azi, dacă are şanse de câştig la loto sau se împiedică şi găseşte iubirea. Îmi pare rău, dar eu nu cred! De ce? Păi, simplu: nu poţi să te asemeni nici măcar cu majoritatea oamenilor născuţi în aceeaşi zi cu tine, d’apoi să te asemeni cu cei născuţi în restul intervalului ce delimitează zodia; dacă am şti cu toţii ce e bine şi ce e rău pentru noi, cred că am fi cu toţii bogaţi, sănătoşi, colegii de muncă ar fi perfecţi şi, bineînţeles, nu am mai suferi din dragoste.

Am auzit şi varianta: “Cred doar când mi se spune de bine.” Prin urmare, când e de bine e de crezut, când e de rău, nu crezi, pentru că îţi dă ziua peste cap şi de gândeşti doar la asta şi dai numai de belele încercând de fapt să fugi de ele.

Poate, de fapt, mai mult ne influenţează ce credem noi din acele previziuni.

Categories: Debate Etichete:, , ,

O altă gură de aer

17 martie 2010 1 comentariu

Este uimitor ce poate să facă acest băiat cu două beţe şi o baterie… Vă recomand acest video, deoarece nu e ceva ce ascultăm în fiecare zi. Şi fiţi atenţi la mişcări.

Am auzit că vine şi în România, pe data de 18 martie, în The Silver Church Club. Cei care aveţi drum pe acolo, eu sunt de părere că merită să mergeţi.

Cu bine!

Categories: Nice

Dacă TV-ul te vrea prost…

17 martie 2010 1 comentariu

… tu normal, te conformezi.

M-am plictisit de câte ori am tot auzit, în context diferit, de la persoane diferite, cum că TV-ul şi tabloidele promovează toate piţipoancele şi pe toţi cocalarii versaţi, crime şi tot genul de mediocrităţi. Este foarte uşor să nu admitem că problema este la noi. Mai bine aruncam pisica în curtea altuia, numai ca să pozăm bine. În acest sens, un distins sociolog spunea că viaţa este de fapt o scenă, iar noi, zilnic, jucăm roluri -  în funcţie de spectatori şi în funcţie de aşteptări.

Consider că vina este numai a celui care admite să primească astfel de informaţii. Nu te obligă nimeni să cumperi tabloidele, nu te obligă nimeni să nu schimbi postul, în momentul în care sunt ştirile de la ora 5 şi emisiunile tabloide de după. Ei nu ar mai realiza aceste emisiuni dacă nu ar avea audienţă maximă! Nu te obligă nimeni să-ţi creşti copilul în faţa televizorului şi să îl tâmpeşti cu desene animate cu un grad de agresivitate ridicat, cum nu te obligă nimeni să îi cumperi un calculator şi să îl laşi să petreacă cea mai mare parte a timpului jucându-se, doar pentru că vii obosit de la muncă şi el stă cuminte acolo.

Nu te obligă nimeni să îţi accepţi soarta de viitor manelar  (doar pentru că Becali şi EBA, deşi proşti, au ajuns europarlamentari), să munceşti toată viaţa pe salariul minim pe economie, lingând botul de pantof, doar doar te avansează şi pe tine.

Nu sunt eu un exemplu de râzbit în viaţă, dar refuz să dau banii mei – indiferent cum i-am dobândit! – pe un ziar, doar ca să citesc cine, ce a mai făcut sau să prefer o emisiune tabloidă în detrimentul unei întâlniri cu prietenii, a unei plimbări sau a unui film interesant.  Consider că am o viaţă prea scurtă pentru a mi-o irosi comentând viaţa unora care plătesc să apară pe ziar sau la TV.

Îmi doresc enorm să se diminueze numărul emisiunilor şi a revistelor tabloide, îmi doresc enorm să apreciem adevăratele valori şi de asemenea, îmi doresc să ne trăim propria viaţă, nu prin prisma altora.

În acest sens, sigur voi reveni.

Cu bine!

Categories: Debate

Ciudăţenie

În unele momente de plictiseală, prefer să mă relaxez cu un sudoku sau cu vreo integramă. Aşa am ajuns să răsfoiesc un supliment de la Click şi am găsit următoarele curiozităţi:

- luna octombrie începe întotdeauna în aceeaşi zi a săptămânii ca şi luna ianuarie, aprilie în aceeaşi zi ca iulie şi decembrie în aceeaşi zi ca septembrie;

- niciun secol nu începe miercuri, vineri sau sâmbătă;

- anul se termină în aceeaşi zi cu cea în care a început.

Aceste reguli se anulează în anii bisecţi.

Şi ultima chestie: la fiecare 28 de ani, calendarul se repetă.

Nu ştiu cu ce o să ne ajute în viaţă, dar e bine să fii informat.

Cu bine!

Categories: Nice

De azi ne vedem pe WordPress

Am decis să transfer blogul pe WordPress deoarece mi se pare mai accesibil şi are mai multe chichiţe.
Prin urmare, de acum vă aştept pe http://mica3online.wordpress.com/. Luaţi-vă şi comentariile la voi ;) :D

Cu bine!

Categories: Debate
Follow

Get every new post delivered to your Inbox.